Litiaza renala

Litiaza urinară, cunoscută mai frecvent sub numele de „pietre la rinichi“ este o afecțiune cunoscută încă din Antichitate, operația de extragere a pietrelor fiind cea mea veche intervenție chirurgicală consemnata în scrierile antice.

Explicația pentru care acest tip de patologie a fost descoperită și tratată atât de rapid este simplă, durerea care însoțește litiaza renală (colica renală) este într-atât de mare, încât un tratament care să o îndepărteze era absolut necesar.

Chiar dacă medicina a evoluat considerabil până în zilele noastre, litiaza urinară a rămas în continuare una dintre cele mai frecvente boli, chiar mai mult, incidența sa este în creștere în Europa, America de Nord și Japonia, frecvență care poate fi pusă cel mai probabil pe seama alimentației și a durității apei.

Litiaza renală (calculii renali sau nefrolitiaza) poate fi definită ca o boală ce apare în urma alterării condițiilor de echilibru ale cristalizării, cu producere de organominerale la nivelul căii urinare excretoare.