Geneza calculilor vezicali respectă legile generale.
Staza urinară şi infecţia reprezintă condiţii favorizante pentru formarea calculilor (litiaza de organ).
Astfel, sunt mai frecvent interesaţi bărbaţii peste 50 de ani.
Marea majoritate a calculilor ia naştere pe loc (calculi autohtoni), datorită variatelor obstacole (adenom periureteral, cancer de prostată, stricturi uretrale) şi a unor cauze locale litogene (corpi străini, leziuni ale mucoasei vezicale).
Există şi calculi migraţi din bazinet, ureter, care nu sunt expulzaţi, rămân în vezică şi se măresc.
Unici sau multipli, calculii îmbracă diferite forme.
Aspectul şi consistenţa sunt în funcţie de structură.
De regulă, ei sunt mobili, dar uneori sunt fixaţi într-un diverticul sau se încrustează pe mucoasă, se inclavează în colul vezical.
Deplasările repetate ale calculului determină un traumatism al peretelui, cu edem şi inflamaţie cronică a mucoasei, care favorizează instalarea infecţiei.
Extragerea calculilor din vezică care nu au şanse de a fi eliminaţi şi nu sunt prea mari sau duri, se poate face prin sfărâmarea lor în interiorul vezicii (litotritiei), sub controlul endoscopic, cu un citoscop litotritor care, după ce sfărâmă calculul, permite aspiraţia şi evacuarea fragmentelor.